Harababură la Sepsi: „ Sunt jucători care au început să înjure, să vorbească urât despre colegi”

Echipa Sepsi, deținătoarea Cupei României, a fost eliminată încă după a doua etapă a fazei grupelor.
„Sunt jucători care au început să înjure, să vorbească urât despre colegi”, a dezvăluit Laszlo Dioszegi
Formația din Sfântu Gheorghe are un singur punct și nu mai poate recupera, în ultima etapă, diferența de 5p față de Petrolul și Corvinul.
Sepsi nu merge prea bine nici în campionat, având două victorii în ultimele 8 meciuri, 5-2 acasă cu FC Botoșani și 2-0 în deplasare cu FC Voluntari.
„Da, am discutat aproape două ore cu jucătorii şi antrenorii, separat. Sper eu ca lucrurile să revină la normal, că nu e în regulă să se acuze jucătorii între ei, că de acolo porneşte problema. Unii că-i acuză pe alţii, că echipa de aia nu joacă bine.
A fost harababură. După două ore, în care am vorbit deschis, cred că jucătorii şi stafful au înţeles că doar uniţi pot merge mai departe”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Orange Sport.
„Se acuzau unii pe alţii”, recunoaște Laszlo Dioszegi
Patropnul formației s-a referit și la nemulţumirile fotbaliştilor referitoare la hotelul de patru stele, unde a fost cazată echipa la Hunedoara, pentru meciul din Cupa României cu Corvinul.
„Când am discutat despre hotel, au spus că era o glumă, dar nu a fost doar acum, ci şi la Aktobe, şi acum, iar cu asta le-am spus că nu se glumeşte, că inclusiv cu mâncarea nu se glumeşte. Nu era o glumă, deşi ei au spus aşa.
Se acuzau unii pe alţii. Dacă sunteţi bărbaţi, fiecare să vorbească despre prestaţia lui, nu despre a colegului. Niciun jucător n-a jucat bine.
Nu vreau să spun că sunt bisericuţe, dar nici că nu sunt. Sunt câţiva jucători care au început să înjure, să vorbească urât despre colegii lor şi e normal că nu e atmosferă de vestiar”, a adăugat Lazlo Dioszegi, conform Orange Sport.
„Atunci au început să se acuze jucătorii”, a spus Laszlo Dioszegi
Omul de afaceri crede că lucrurile s-au stricat după ce a anunțat prima de calificare în grupele Conference League. „Poate am greşit noi când am promis o sumă imensă când am spus că intrăm în grupe.
Din cauza unei conjuncturi, din cauza arbitrului de la Bodo, n-am intrat în grupe, iar de atunci au început să se acuze jucătorii, era vorba de 25.000 de euro, iar de acolo s-au acuzat. Aşa consider eu.
Le-am spus că trebuie să fim bărbaţi, să vorbim şi să ne spunem nemulţumirile de faţă cu mine, de faţă cu antrenorul. Am discutat două ore şi consider că au înţeles, că sunt oameni maturi, iar ţelul e comun. Aici joacă echipa. Acum două luni cum era bună echipa? Ceva nu se lega”, a încheiat el.