Helmuth Duckadam este sărbătorit de Ziua păcălelilor! Care a fost cadoul special primit de-a lungul anilor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 01 aprilie 2022, ora 11:14,
Helmuth Duckadam a fost până în iunie 2020 președinte de imagine de la FCSB
Helmuth Duckadam a fost până în iunie 2020 președinte de imagine de la FCSB

Eroul de la Sevilla împlinește astăzi 63 de ani, însă pentru fostul mare portar aniversarea zilei sale de naștere nu a fost o mereu o bucurie. 

Goalkeeperul care a intrat în istorie în urma celebrei finale a Cupei Campionilor Europeni din 1986 atunci când a apărat patru penaltyuri la loviturile de departajare explică motivele care nu îl fac entuziast într-un astfel de moment special.

Nu cine știe ce. Poate nu mă credeți, dar mie nu mi-a plăcut niciodată ziua mea! În primul rând, pentru că-s născut de ziua păcălelilor. Încă de mic s-au glume pe seama datei de naștere, motiv pentru care pe 1 aprilie chiuleam de la școală! Uneori, duceam bomboane colegilor pe 2 aprilie ca să creadă unii că atunci sunt născut.

În al doilea rând pentru că în ultimii ani, de când am o mulțime de cunoștințe, mi-e tot mai greu să fac față asaltului oamenilor de ziua mea. Să nu fiu înțeles greșit, mi-e drag să discut cu cei din familie, cu prietenii. Totuși, trebuie să recunoaștem, prieteni adevărați sunt puțini, foarte puțini”, a fost mărturisirea lui Helmuth Duckadam,  pentru Gsp. 

CITEȘTE ȘI –>> Viol în Spania! Atacantul care vrea să ofere bani pentru a scăpa de acuzații! Avocații fotbalistului luptă cu judecătorii

Cadoul de suflet pentru Duckadam este cel pe care bunica i l-a oferit la 7 ani și la care nu a renunțat nici în ziua de astăzi.

„Am primit o păpușă. Asta a fost solicitatarea mea, asta mi-a adus bunica. Bunica e, de fapt, cea care m-a crescut, mi-a făcut toate poftele. Dumnezeu mai știe de ce i-am cerut asta. Ea a plecat în anul ăla în Canada, în vizită la niște rude. Nu mă întrebați cum a făcut de a putut merge tocmai acolo în anii ăia, era o femeie extraordinar de descurcăreață.

Ei bine, înainte să plece m-a întrebat ce cadou să-mi aducă din Canada. Eu i-am cerut o păpușă, iar ea mi-a respectat dorința. Păpușa aia a rămas și acum cel mai de suflet lucru pe care-l am! O păstrez cu sfințenie. A avut grijă de ea bunica, apoi mama, acum va rămâne îm grija fiicei mele celei mici”, a rememorat fostul mare portar. 

CITEȘTE ȘI –>> Ilie Dumitrescu îl învață pe Edi Iordănescu cum să utilizeze jucătorii! Fotbalistul propus pe o poziție eficientă la națională

ziua pacaleliloraniversarecadouri specialeduckadam