Horațiu Moldovan are planuri mari la Rapid: „Visăm să jucăm în Europa, alături de acești suporteri minunați!”

Giuleștenii au încheiat acest an calendaristic cu un egal, după 1-1 în fața celor de la FC Botoșani, în runda cu numărul 21 din Liga 1!
În urma acestui rezultat, formația condusă de Mihai Iosif ocupă locul 6 în clasament, ultimul care asigură prezența în play-off. La finalul partidei din această seară, Horațiu Moldovan, care a fost ales și omul meciului datorită intervențiilor sale salvatoare, a mărturisit că este un punct câștigat în fața moldovenilor, ținând cont de absențele notabile din lotul alb-vișiniilor. Totodată, goalkeeper-ul de drept al Rapidului a dezvăluit și ce planuri are în viitorul apropiat cu actuala sa echipă.
„Mă bucur că am avut o evoluție bună și mi-am ajutat echipa. Dacă ne uităm la lotul pe care l-am avut în această seară, cred că e un punct câștigat. Ne bucurăm că am terminat cu bine acest tur. Cred că împotriva Craiovei, când am pierdut acasă cu scorul de 1-2, am avut cel mai greu meci al meu. Mă bucur însă că îmi ajut echipa și sunt într-o formă bună.
Nu suntem suporterii nimănui, suntem suporterii noștri. Cred că mai sunt 9 etape, totul depinde de noi. Suntem acolo și sperăm ca la finalul sezonului să fim în play-off, deși obiectivul nostru a fost salvarea de la retrogradare. Visul nostru este să fim în play-off, să jucăm în cupele europene și să jucăm alături de acești suporteri minunați în Europa. Sunt senzaționali!”, a spus Moldovan, la finalul partidei.