Hristo Stoichkov critică declarațiile lui Jurgen Klopp: „Nu mă așteptam la asta din partea lui”

Jurgen Klopp, fostul manager al lui Liverpool, a criticat dur Campionatul Mondial al Cluburilor și spune că este „cea mai proastă idee implementată vreodată în fotbal”, iar „argumentul premiilor în bani este absurd”. Klopp nu este de acord cu numărul mare de meciuri.
„Nu mă așteptam la asta din partea lui Jurgen. Îl respect enorm, dar probabil este supărat din cauza eliminării lui RB Salzburg, unde este director în cadrul companiei. Când Liverpool participa, nimeni nu se plângea. Când primesc bani, nimeni nu se plânge. Cred că ar trebui să existe mai mult respect față de aceste turnee”, a declarat Stoichkov, citat de sportal.bg.
„Am jucat și eu în această competiție, când avea un alt format, dar cred că Gianni [Infantino] și FIFA au creat ceva diferit. Vedem într-un singur loc mai multe culturi, sisteme noi, tactici noi, multe echipe diferite care nu se cunoșteau înainte de a participa la acest turneu. (…)
Totul este fantastic. În primul rând, fanii umplu stadioanele, cu excepția unui meci, când a existat o avertizare de întrerupere din cauza furtunilor. Ieri, și Maresca s-a plâns de ploaie, dar ce să facem? Să-i dăm o telecomandă lui Infantino să oprească ploaia? Se plâng de orice”, a subliniat Stoichkov, potrivit gsp.ro.