Ianis Hagi, mesaj de dragoste pentru tatăl său: „Sunt această persoană datorită lui!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 25 iulie 2021, ora 11:45,

Actualul fotbalist al celor de la Rangers a oferit un interviu special spaniolilor de la AS, înaintea amicalului de gală împotriva celor de la Real Madrid!

Ianis Hagi le-a vorbit deschis jurnaliștilor spanioli despre cât de mult l-a ajutat familia să devină un fotbalist de la cel mai înalt nivel și a dezvăluit cum reușește să îl motiveze „Regele” de fiecare dată. Totodată, internaționalul român a prefațat și duelul cu Real Madrid, dar a ținut să evidențieze și relația pe care o are cu Steven Gerrard, antrenorul formației de pe Ibrox.

Sursa foto- Profimedia Images

„Tatăl meu este cea mai critică persoană cu mine, dar cred că este un lucru bun. Este modul în care m-a crescut, nu doar ca jucător de fotbal, ci și ca persoană, de când eram mic. Ori de câte ori am greșit cu ceva pe teren sau în afara lui, el a fost prima persoană care mi-a spus și care m-a făcut să înțeleg ce este bine și ce este nu. M-a ajutat foarte mult și, dincolo de asta, vorbind de fotbal, încheie mereu conversațiile într-un mod pozitiv, cu gânduri bune. Eu sunt persoana care sunt datorită lui și a mamei mele, bineînțeles. Sunt foarte mândru de părinții pe care îi am.

(n.r. despre amicalul cu Real Madrid) Va fi un joc grozav și o provocare. Ideea este să menținem nivelul în campionat și în confruntările din Liga Campionilor, iar adversarii precum Real Madrid sunt perfecți pentru a vedea nivelul la care se află echipa.

(n.r. despre relația cu Steven Gerrard) Este o mare oportunitate pentru mine să fiu antrenat de această legendă. Este un antrenor de top. Învăț zilnic, iar mentalitate pe care el o aduce în vestiar te motivează. Este un câștigător. Întregul staff este atent la cele mai mici detalii, te pregătește să fii cel mai bun pentru fiecare joc. Este o ocazie excelentă pentru jucătorii tineri de a face parte din acest colectiv.

El are acea mentalitate engleză, de a da totul 100%, de la început până la sfârșit, de a fi consecvent. Nu doar la jocuri, ci în fiecare zi. Am crescut sub umbrela sfaturilor tatălui meu și am văzut multe asemănări între mentalitățile pe care le au amândoi. Modul în care gândesc și modul în care abordează acest sport, la antrenamente, la jocuri. Avându-l pe Steven Gerrard antrenor, îți oferă ceva în plus!”, a spus Ianis Hagi, potrivit publicației iberice AS.

Citește și RANGERS, GATA SĂ SE DESPARTĂ DE IANIS HAGI! SCOȚIENII ANUNȚĂ CĂ ROMÂNUL ESTE DE VÂNZARE

ianis hagirealitateagheorghe hagirangersdeclaratii