Ianis Hagi nu e singurul! Ce alt „tricolor” este la mare căutare în Bundesliga

După Ianis Hagi, încă un român poate ajunge în Budesliga. Prestația solidă din partida cu Germania a atras privirile nemților asupra tricolorilor.
Dacă Hagi Jr. este dorit de Borussia Dortmund, Herta Berlin și Eintracht Frankfurt se bat pentru semnătura lui Vali Mihăilă, conform Seriebnews.com. Patronul american al celor de la Parma, Kyle Krause, este foarte încântat de randamentul arătat până acum de jucătorul român și nu este dispus să-l cedeze foarte ușor. Acesta ar cere o sumă de cel puțin 20 de milioane de euro.
Ofiicialii celor două formații de top din Bundesliga sunt împresionați de ce a arătat până acum fotbalistul de bandă de 21 de ani, atât în tricoul echipei naționale, cât și la echipa de club, acolo unde a ajuns la începutul sezonului trecut, contra sumei de 9,1 milioane de euro, de la CSU Craiova, conform transfermarkt.com.
Dacă s-ar realiza transferul, cu toate pretențiile financiare puse de italieni, Mihăilă ar deveni cel mai scump jucător român din istorie. Recordul all-time din acest moment este deținut de Adi Mutu, prin mutarea sa din august 2003, tot de la Parma, dar la Chelsea, pentru 19 milioane de euro.