Iga Swiatek s-a calificat în sferturi la Stuttgart

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 17 aprilie 2025, ora 08:26,
Iga Swiatek
Iga Swiatek

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 925.661 de dolari, după ce a dispus de croata Jana Fett, cu 6-2, 6-2.

Swiatek, dublă campioană la Stuttgart (2022, 2023), va avea o adversară dificilă în sferturi, pe americanca Emma Navarro sau pe letona Jelena Ostapenko.

Într-un duel fratricid din primul tur, rusoaica Mirra Andreeva (17 ani) a câștigat prin abandonul sorei sale mai mari, Erika (20 ani), la scorul de 6-2, 1-0, din cauza unor probleme la genunchiul drept. Mirra va juca în optimi contra alte rusoaice, Ekaterina Alexandrova.

La dublu, perechea româno-norvegiană Monica Niculescu/Ulrikke Eikeri a fost învinsă în primul tur de cuplul americano-olandez Asia Muhammad/Demi Schuurs, cap de serie numărul patru, cu 6-3, 6-1.

Rezultatele înregistrate miercuri la turneul Porsche Tennis Grand Prix (zgură):

Turul I
Mirra Andreeva (Rusia/N.6) – Erika Andreeva (Rusia) 6-2, 1-0 (abandon Erika Andreeva)
Magdalena Frech (Polonia) – Sara Errani (Italia) 7-5, 4-6, 7-6 (7/5)
Ella Seidel (Germania) – Tatjana Maria (Germania) 3-6, 7-6 (7/2), 6-4
Turul II (optimi)
Iga Swiatek (Polonia/N.2) – Jana Fett (Croația) 6-2, 6-2
Elise Mertens (Belgia) – Diana Șnaider (Rusia/N.8) 6-2, 7-6 (7/5)

Iga Swiatekwta