Ilie Dumitrescu, convins după ce a văzut finala Champions League: „Eu cred că Balonul de Aur este deja adjudecat de el!”
Articol de Mihai Dragomir - Publicat duminică, 02 iunie 2024, ora 08:24,

Finala Champions League din 2024 a fost câștigată de Real Madrid după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0.
Ilie Dumitrescu a urmărit întreaga partidă și a tras o concluzie fermă la final. Analistul TV îl vede deja pe Vinicius Junior noul câștigător al Balonului de Aur, cel mai prestigios trofeu individual pentru un jucător.
„Eu cred că Balonul de Aur este deja adjudecat de el!”
„Din punctul meu de vedere, 100% va fi Balonul de Aur! Eu cred că Balonul de Aur este deja adjudecat de Vini Junior. Jucătorul meu preferat în momentul de față este Mbappe, dar anul acesta lider a fost Vini Junior, peste Mbappe”, a spus Ilie Dumitrescu, conform Digi Sport.