Ilie Năstase, în lacrimi după vestea morții lui Ivan Patzaichin: „E un geniu, iar geniile nu mor”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 05 septembrie 2021, ora 17:19,
Ilie Năstase/Sursa Foto: Profimedia Images/CTK Photo/Mic
Ilie Năstase/Sursa Foto: Profimedia Images/CTK Photo/Mic

Ivan Patzaichin a murit astăzi, 5 septembrie 2021, la vârsta de 71 de ani. Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a vorbit despre Ivan Patzaichin. Cei doi s-au cunoscut.

Era un om deosebit, un om bun. Nu vorbea foarte mult. Era simplu și nu vorbea deloc despre performanțele lui extraordinare. După mine, el rămâne campionul nostru, al României. E o zi tristă nu doar pentru întregul românesc, ci pentru întreaga Românie.

Foarte bună inițiativa celor de la Dinamo de a-i amplasa o statuie în fața stadionului. Ar fi trebuit să fie pusă și în altă parte, să vadă copiii cine a fost Patzaichin. Dacă cei de la Dinamo nu-i făceau statuie, cei de astăzi nu i-ar fi făcut. Patzaichin e un geniu, iar geniile nu mor. Dumnezeu să-l ierte!”, a spus Ilie Năstase, la Antena 3.

Ivan Patzaichin este cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint. În total a câștigat 7 medalii la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice.

De asemenea, a participat la 11 ediţii ale Campionatelor Mondiale, câștigând 22 de medalii, dintre care opt de aur. După ce s-a retras din activitate, a devenit antrenor și a mai participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice.

Citește și FOTO | IVAN PATZAICHIN A TRANSMIS ULTIMUL MESAJ CĂTRE MASS-MEDIA, ÎN URMĂ CU DOUĂ ZILE

ilie năstasea muritreactiitenisrealitateaivan patzaichincanoe