Incredibil! Farul nu a primit licență pentru cupele europene! Gică Popescu a confirmat decizia FRF

Articol de Ionuț Nichita - Publicat vineri, 18 aprilie 2025, ora 14:30,
Gică Hagi
Gică Hagi

Deși traversează un sezon foarte dificil, fiind implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, Farul are în continuare șanse la o participare în cupele europene, atât din play-out, cât și din Cupa României Betano, unde va juca împotriva lui CFR Cluj în semifinale.

Farul nu a primit licența pentru Europa. Reacția lui Gică Popescu

Farul nu a primit licența pentru a evolua în următorul sezon al competițiilor europene. Surse din FRF susțin că motivul oficial este „o lipsă a documentelor din dosar”, conform GSP. Președintele constănțenilor, Gică Popescu, a oferit o primă reacție.

„Dintr-un dosar de 40 de pagini, s-a întâmplat o mică eroare. Când am printat dosarul să îl trimitem la Comisie, aparatul nu a printat două pagini. Probabil că nu s-a luat pagină cu pagină la verificat și a ajuns așa la Comisie.

Ulterior, Comisia ne-a cerut paginile lipsă, le-am trimis, dar nu le-au mai luat în considerare în primă instanță? E posibil să fi trecut termenul limită. Dar de ce le mai ceri dacă nu le iei in considerare?!

Mi se pare un exces de zel din partea acestei Comisii de licențiere, care e una nou formată. Nu va fi nicio problemă, marți, la Apel, vom primi licența pentru cupele europene” a afirmat oficialul fostei campioane a României pentru sursa menționată.

realitatea.netEuroparealitateafarul constanța