Incredibil! Motivul pentru care Dinamo riscă să nu-l poată legitima pe Mircea Rednic

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 30 septembrie 2021, ora 11:03,
Dinamo, sursa- profimedia images
Dinamo, sursa- profimedia images

„Câinii” l-au adus pe Mircea Rednic în locul lui Dario Bonetti, la doar o zi după ce conducerea clubului anunțase că i-a reziliat înțelegerea italianului!

Continuă problemele pentru formația din Ștefan cel Mare, asta deoarece Bonetti le poate da toate planurile peste cap alb-roșilor. Concret, italianul contestă întreruperea angajamentului la Dinamo și este gata să dea în judecată clubul, lucru care ar bloca numirea oficială a lui Mircea Rednic pe banca tehnică.

Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, a vorbit despre situația de la Dinamo și a dezvăluit ce greutăți pot întâmpina „câinii” în următoarea perioadă.

„Cei de la Dinamo au posibilitatea să rezilieze unilateral contractul lui Bonetti. Probabil că au o clauză pe care nu le convine s-o plătească. Cred că au căutat să rezilieze amiabil, dar se pare că nu se poate. Astfel, singura soluție e ca Dinamo să rezilieze unilateral.

Când faci asta, antrenorul poate ataca decizia în tribunal. Pe cale sportivă nu mai poți face nimic, pentru că se suspendă orice litgiu. Trebuie să te judeci în tribunal, în cadrul procesului de insolvență. Dar există riscul să nu poată opera înregistrarea contractului lui Rednic, dacă denunță unilateral contractul lui Bonetti. Dinamo se va afla într-un litigiu cu Bonetti.

Dinamo trebuie să ducă dovada la Federație că s-a reziliat contractul antrenorului și că poate înregistra un nou antrenor. Da, până nu se rezolva situația lui Bonetti, nu se poate înregistra un nou antrenor”, a spus Emilian Hulubei la GSP.

Citește și CRISTI BORCEA „PARIAZĂ” PE VENIREA LUI MIRCEA REDNIC LA DINAMO: „VALOAREA JUCĂTORILOR VA CREŞTE CU 30%!”

realitateadinamoemilian hulubeideclaratiibonettimircea rednicliga 1