Ioan Ovidiu Sabău nu crede în varianta Leonard Strizu la FCSB: „De ce să ne ascundem? Asta e realitatea”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat marți, 29 noiembrie 2022, ora 21:54,
Leonard Strizu
Leonard Strizu

Patronul FCSB, Gigi Becali, a anunțat că noul antrenor al echipei este Leonard Strizu, dar Ioan Ovidiu Sabău nu crede în această variantă.

Ioan Ovidiu Sabău este convins că Mihai Pintilii va antrena FCSB, nu Leonard Strizu

Fostul internațional român este convins că tot delegatul Mihai Pintilii, numit interimar după demisia lui demisia lui Nicolae Dică, va duce greul.

De ce să ne ascundem? Asta e realitatea, cine va conduce şi antrena este Pintilii. Am văzut şi declaraţiile făcute de cei din cadrul clubului că este cel mai potrivit.

Ei decid cel mai bine cine să conducă. El cunoaşte, e de acolo, dar să antrenezi cu obiective ambiţioase e greu, dar să vedem ce se va întâmpla când trebuie să răspunzi de ce faci.

Acum a fost aşa un moment, echipa a fost antrenată de Dică, apoi a plecat, a venit noul antrenor, au venit şi nişte rezultate, lumea a fost mulţumită. Să vedem în timp ce se va întâmpla”, a declarat Sabău, la Fotbal Show de la Prima Sport.

Leonard Strizu, fost atacant la Rapid, Unirea Urziceni, Sportul, FC Naţional, Poli Timişoara, FC Braşov, Kayserispor, Chindia şi Sakaryaspor, a fost antrenor principal la echipa a doua a clubului patronat de Gigi Becali de două ori între 2008 şi 2011.

ioan ovidiu sabauleonard strizumihai pintilii