Fotbal Intern· 3 min citire

Ioan Ovidiu Sabău s-a întors acasă: „Oriunde m-am dus, m-am identificat cu această echipă”

Ioan Ovidiu Sabău

Ioan Ovidiu Sabău

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 ian. 2023, 19:58

Fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău a fost prezentat oficial ca director tehnic al echipei de fotbal “U” Cluj-Napoca.

„Oriunde m-am dus, m-am identificat cu această echipă”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la revenirea la “U” Cluj-Napoca

El va fi ajutat de Sandu Tăbârcă și Dan Didiță, iar la primul antrenament a avut la dispoziție 25 de jucători sub comandă, printre care fundașul central Andrei Miron, dar și nou veniții Ianis Stoica (20 de ani) și Dorinel Oancea (25 de ani).

„Am lipsit o perioadă, dar sigur că am fost implicat în fotbal, pentru că am fost analist în ceea ce înseamnă campionatul nostru și n-am stat departe de fotbal. Am avut apoi discuții cu domnul Radu Constantea (n.r. – președintele clubului) și după toate aceste reacții am acceptat să preiau această funcție.

N-aș vrea să în detalii despre ce înseamnă prezența mea, ce înseamnă pentru mine această echipă. Vin la o echipă care m-a format ca jucător. E o plăcere pentru mine că fac parte din această familie.

Sunt foarte mulți oameni care au contribuit la imaginea acestui club prin tot ceea ce au făcut pe plan sportiv, dar și uman și cred că ei au făcut ca acest club să fie atât de iubit. Oriunde m-am dus, m-am identificat cu această echipă și am scos în evidență faptul că reprezint Clujul și reprezint Universitatea”, a spus Sabău, citat de site-ul oficial al clubului.

Ioan Ovidiu Sabău va debuta într-un meci oficial la “U” Cluj-Napoca pe 20 ianuarie

Fostul fotbalist a vorbit și despre faptul că nu a mai antrenat de opt ani de zile. „S-a discutat destul de mult despre faptul că există interes din partea clubului și s-a pus accent pe faptul că 8 ani de zile am absentat și n-am mai antrenat.

Câteva lucruri aș vrea să le lămuresc. Cred că cei din conducere au analizat și alte nume și au considerat că în acest moment eu sunt cea mai bună variantă pentru club.

Am fost contactat de către domnul Radu Constantea într-o zi de vineri și am spus că nu accept să preiau echipa, după care au fost niște reacții foarte pozitive și cineva a spus că niciodată suporterii Universității n-au avut așa o reacție de când este el la club.

După aceste reacții am cerut două zile de gândire ca să-mi analizez foarte bine situația. Aveam niște temeri, niște întrebări, pentru că știți foarte bine, am plecat în momentul în care am ratat un obiectiv.

Au fost mari așteptări și am considerat că am dezamăgit foarte multă lume, de la suporteri, autorități și până la sponsori. În acel moment mi-am asumat și prin plecarea mea echipa să aibă liniște”, a spus el.

Tehnicianul s-a declarat conștient „că va fi o presiune în plus, pentru că de obicei așa este cu oamenii de-ai casei, și răbdare mai puțină”. El a recunoscut că „suporterii au fost factorul principal pentru revenirea” sa.

“U” Cluj-Napoca va efectua un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia), între 4 și 14 ianuarie, perioadă în care va avea loc trei jocuri de pregătire: cu echipa elvețiană FC Zurich (locul 10 în prima ligă) pe 7 (ora 12:30 a ora României), cu formația maghiară Debrecen (locul 7 în prima ligă) pe 10 ianuarie (16:00) și pe 13 (16:00), cu echipa elvețiană Schaffhausen (locul 8 în liga a doua).

Ioan Ovidiu Sabău va debuta într-un meci oficial pe banca echipei ardelene pe 20 ianuarie, când “U” Cluj-Napoca primește replica lui FC Voluntari, de la ora 17:00, în primul meci al Etapei a 22-a din Superligă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News