Ion Crăciunescu este convins: „E un pas înapoi pentru Sorescu!” – Ce a spus despre transferul românului la FCSB!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 13 ianuarie 2023, ora 23:17,

Ion Crăciunescu, fostul arbitru FIFA, s-a pronunțat în cazul transferului pe care FCSB este foarte aproape să îl efectueze.

Mai exact, fostul central a vorbit despre Deian Sorescu. Iată părerea lui Crăciunescu despre această mutare.

„E un pas înapoi pentru Sorescu!”

Mie mi se pare că e un pas înapoi pentru el. E o achiziție foarte bună pentru FCSB, dar, pentru el, când ai venit de la liderul Poloniei… Polonezii au rezultate mai bune decât noi. Mai e și o problemă de vestiar, cum te integrezi.

Sunt multe lucruri peste care trebuie să treci ca să reușești acolo. Limba engleză este o obligație. Nu poți să mergi așa într-un colectiv. Dacă nu vorbești limba lor, măcar să vorbești o limbă de circulație mondială.

Pentru FCSB este un câștig, pentru că este un jucător bun. E un câștig și la echipa națională. Sunt convins că se gândește și la națională”, a spus Ion Crăciunescu, pentru Digi Sport.

deian sorescufcsbion craciunescu