Ionuț Badea a semnat! Cu ce echipă a semnat fostul secund al lui Christoph Daum

Ionuț Badea a semnat cu CS Dinamo. Acesta este noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo.
”Bine ai venit, Ionuț Badea!
Noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo este Ionuț Badea, a anunțat managerul coordonator Ionel Dănciulescu prin intermediul platformelor oficiale de comunicare ale clubului din Ștefan cel Mare.
Fost jucător dinamovist în două perioade, 2000-2001 și 2003-2005, Ionuț Badea este licențiat UEFA Pro, a pregătit 8 echipe de club în carieră și a fost antrenorul secund al primei reprezentative a României, între 2014 și 2017.
Venirea lui Ionuț Badea confirmă faptul că în Ștefan cel Mare, 7-9, se fac pași importanți pentru viitorul Academiei, iar fostele glorii se adună la CS Dinamo pentru a-i învăța pe cei mici ce înseamnă acest club pentru fotbalul românesc”, a precizat Academia de Fotbal CS Dinamo pe pagina oficială de Facebook.
„Mă bucur că revin la Dinamo, culorile clubului au făcut parte din viața mea și asta nu se uită.
Au fost momente în cariera de jucător atunci când am aflat ce-nseamnă să fii important pentru ceva sau cineva.
Dinamo mi-a dat asta! Identitatea unui club e în strânsă legătură cu apartenența oamenilor care activează acolo, cu dorința lor de a face ceva important în viață.
Un asemenea moment a venit acum și pentru mine. Acela de a împărtăși din experiența mea antrenorilor și tinerilor jucători din Academie”