Ionuț Lupescu spune că a fost pe bancă cel mai bun jucător de la România – Austria

Ionuț Lupescu a spus, după meciul România – Austria (1-0), că cel mai bun jucător a fost Mircea Lucescu.
„Sunt fericit, normal, bineînțeles. Era păcat să nu câștigăm astăzi, pentru că am văzut o Austrie care era de bătut. Eu cred că cel mai bun jucător a fost Mircea Lucescu, care a demonstrat încă o dată ce înseamnă să ai experiență, să ai puțină răbdare, să așezi bine echipa, iar jucătorii au jucat ceea ce trebuia să joace.
Echipa a muncit foarte bine și iată că avem din nou șanse. Eu sper ca la următorul meci, din Bosnia, să jucăm la fel de bine, la fel de agresiv și să luăm cele trei puncte.
La Zenica, acolo e un fel de… nu știu, Petroșani, cum era pe timpuri la noi, așa că atmosfera nu o să fie pentru noi foarte propice, dar eu cred că jucătorii sunt destul de maturi, au experiență internațională destulă încât să câștigăm și acolo.
Vorbim de un joc de fotbal, care este un joc de echipă, și dacă echipa merge, ați văzut și voi astăzi că se poate face orice”, a spus Lupescu, la câteva minute după finalul partidei.