Ionuț Panțîru, mesaj emoționant după despărțirea de FCSB: ”Mă voi gândi mereu la voi”

Ionuț Panțîru a semnat cu FC Voluntari, la scurt timp după ce a plecat de la FCSB. Fundașul stânga a transmis un mesaj de adio după despărțirea de campioana României.
Mesajul lui Panțîru după ce a -plecat de la FCSB
Fundașul stânga Ionuț Panțîru a plecat în această iarnă de la FCSB și a semnat cu FC Voluntari. Fundașul stânga a avut un mesaj emoționant pentru fosta sa echipa.
”Mulțumesc, Steaua! După 5 ani și jumătate, 74 de meciuri jucate pentru cea mai bună echipă din România, îmi iau rămas-bun cu inima plină de recunoștință.
Am trăit momente grele, dar și bucurii de neuitat – 3 trofee câștigate, meciuri europene și o mulțime de amintiri care vor rămâne mereu în sufletul meu.
Mulțumiri speciale domnului Gigi Becali, tuturor coechipierilor și antrenorilor care mi-au fost alături și nu în ultimul rând suporterilor care sunt minunați !
Mă voi gândi mereu la voi și vă doresc mult succes în drumul spre un nou titlu, aștept și eu medalia la final de sezon ! Forța Steaua”, a scris Panțîru, pe contul de Instagram.