Italienii au dat verdictul în cazul lui George Pușcaș după transfer

Atacantul român George Pușcaș a fost împrumutat de echipa italiană Genoa la Bari, club la care a mai jucat în urmă cu 9 ani.
În timp ce Genoa este pe locul 12 în Serie A, Bari luptă pentru promovarea pe prima scenă. Echipa ocupă locul 10, cu 26p, la două Brescia, aflată pe locul 8, ultimul care permite prezența în play-off-ul pentru accederea în Serie A.
Recent, italienii au vorbit despre transferul atacantului român.
”Achiziționarea românului îi permite lui Marino să acopere golul provocat de accidentarea lui Diaw. Polito l-a ales pentru calitățile tehnice, dar și pentru experiența și mentalitatea de învingător. Este un vârf modern ce atacă spațiile în profunzime și înscrie. E rapid, are fizic remarcabil și finalizează bine”, au scris cei de la Corriere dello Sport.