Ivaylo Petev, despre duelul cu Rapid: „Scopul nostru în acest meci este acela de a câştiga cele trei puncte!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat vineri, 29 martie 2024, ora 15:16,
Ivaylo Petev
Ivaylo Petev

CSU Craiova reia campionatul cu o partidă pe teren propriu împotriva celor de la Rapid.

Ivaylo Petev a prefațat meciul împotriva giuleștenilor. Tehnicianul bulgar își dorește toate cele 3 puncte puse în joc.

„Scopul nostru în acest meci este acela de a câştiga cele trei puncte!”

„În general, în play-off fiecare meci devine derby. Şi nu o să fie nicio surpriză dacă fiecare echipă va bate pe fiecare.

Acum îi întâlnim pe cei de la Rapid, cu care am jucat nu mai mult de 20 de zile în urmă. Rapid e o echipă bună, cu un antrenor bun, însă scopul nostru în acest meci este unul singur, acela de a câştiga cele trei puncte.

Va fi un meci deschis, trebuie să fim inteligenţi, pragmatici, trebuie să aşteptăm momentele noastre şi să le finalizăm în cel mai bun mod. Fiecare meci e important şi noi o să facem tot posibilul să câştigăm de fiecare dată cele trei puncte”, a spus Ivaylo Petev, în cadrul unei conferințe de presă.

Ivaylo Petevcsu craiova