JO 2021 | Victorie pentru Mihaela Buzărnescu la Tokyo! Românca s-a calificat în turul secund
Sportiva din România a izbutit să treacă de americanca Alison Riske, scor 6-7, 7-5, 6-4, și să se califice în turul secund de la Jocurile Olimpice!
Mihaela Buzărnescu continuă să traverseze o perioadă foarte bună a carierei sale, astfel că după ce a cucerit titlul de campioană la Budapesta, în proba de dublu, a mers la Tokyo pentru a reprezenta România în una dintre cele mai de anvergură competiții mondiale. Acum, Buzărnescu a trecut și de Alison Riske, la capătul unui duel care a durat aproape trei ore.
Primul set a început bine pentru sportiva din România, care a a reușit primul break al setului și s-a distanțat la 3-1, însă imediat după, adversara sa, americanca a revenit și a reușit rebreak-ul pentru a egala la trei. După o primă parte controlată de Riske, Buzărnescu a revenit și a echilibrat duelul, care a ajuns în cele din urmă în decisiv.
Acolo, românca a început perfect, izbutit să obțină un nou break, consolindându-și mai apoi avantajul printr-un serviciu excelent prin care a făcut 2-0.
Pentru Buzărnescu urmează meciul din turul 3 cu Marketa Vondrousova, locul 41 WTA.
Citește și CÂND DEBUTEAZĂ BUZĂRNESCU ŞI PERECHEA OLARU – NICULESCU LA JOCURILE OLIMPICE! CUM ARATĂ PROGRAMUL MECIURILOR