Juan Bauza rămâne la FC U Craiova 1948: „Nimeni din România nu poate să plătească banii ăştia”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 19 ianuarie 2023, ora 15:59,
Juan Bauza
Juan Bauza

Patronul FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu, a declarat că mijlocașul argentinian Juan Bauza nu va pleca la nicio echipă din România.

În primul rând Bauza nu pleacă în România pe nicio sumă”, a declarat Adrian Mititelu

Dorit la FCSB de patronul Gigi Becali, Juan Bauza are șanse mici să ajungă la echipa roș-albastră, conform declarațiilor oferite de patronul gripării oltene.

În primul rând că dacă mi-ar fi oferit vreodată Becali suma asta (n.r. 2 milioane de euro), nu mai vorbeam în viaţa mea cu el. Nu există o asemenea aberaţie, să îmi ofere mie aşa ceva. În primul rând Bauza nu pleacă în România pe nicio sumă.

Nici nu s-a pus problema unui transfer pentru că el nu pleacă în România. Ţin foarte mult la el, cred că e cel mai bun din România. Joacă pe un post… nu mai e un alt decar în România şi sunt puţini în Europa.

E un jucător care valorează foarte mult, asta e opinia mea. Poate sunt prost. Nimeni din România nu poate să plătească banii ăştia. Aşa socotesc eu, poate sunt un fraier. Până la urmă preţul unui jucător este cât e tranzacţia”, a declarat Adrian Mititelu pentru as.ro.

Adrian Mititelu susține că este exclus ca Juan Bauza să ajungă la FCSB

În acest sezon, Bauza a jucat în 15 meciuri din Superligă și a marcat o singură dată, în runda a 21-a, când FC U Craiova a remizat în deplasare cu Petrolul, 1-1.

Noi trebuie să vedem dacă am spus prostii sau am avut dreptate. Vedem la vară, sau peste un an. Prezenţa lui Bauza poate îmi aduce mie 9-10 puncte în plus. Bauza l-a făcut mare pe Compagno şi îi face şi pe alţii.

Dacă mi-ar oferi cineva 800.000 pe Bauza… n-am deschis discuţia nici pe 3 milioane acum, când mi-au oferit de afară. Am spus că de la 4 milioane în sus vorbim. 4 milioane banii jos şi plus bonusuri, pentru că eu ştiu ce poate.

Un decar bun joacă până la 34 de ani. Sânmărtean abia la 30 de ani a fost extraordinar de bun. Bauza fiind argentinian are în sânge aşa ceva.

Este exclus să ajungă la FCSB, indiferent de oferta pe care o face Gigi Becali. E un jucător pe care n-aş suporta să-l văd că joacă pentru FCSB. Şi aşa am anumite sentimente când îl văd pe Compagno la FCSB”, a mai spus Mititelu.

Juan Bauzaadrian mititelu