Jucătorii CFR-ului nu dezarmeză după 0-4 în Serbia: „În retur va fi cu totul alt meci!”

Ardelenii au cedat fără drept de apel contra celor de la Steaua Roșie Belgrad, iar calificarea este tot mai departe pentru elevii lui Marius Șumudică!
Campioana României a fost de nerecunoscut în această seară, iar eșecul usturător de pe Marakana le spulberă clujenilor toate speranțele de a merge mai departe în grupele Europa League. La finalul partidei, Denis Ciobotariu a oferit prima reacție și a mărturisit că încă mai sunt șanse de calificare. Fundașul consideră că sârbii nu au făcut un joc extraordinar și are încredere în colegii săi că pot întoarce scorul în Gruia.
„O seară grea venită pe niște goluri luate aiurea și nu pe un joc extraordinar al lor. Cred că trebuie să fim mai atenți la lucrurile astea. Mai mult după golul al treilea s-a terminat totul. Mergem mai departe și eu cred în continuare în calificare. Nu am resimțit presiunea de aici.
Marius Șumudică nu a ajuns la vestiare și nu am apucat să vorbim. La CFR se discută de dat afară antrenorul și dacă pierzi un meci, deci eu nu cred în așa ceva. Cred că am făcut un joc relativ bun, dar sunt sigur că în retur va fi cu totul alt meci. Vrem să înscriem și noi patru goluri și chiar cred că se poate întâmpla acest lucru!”, a spus Ciobotariu, la finalul partidei.