Jucătorii de națională ai Craiovei, ironizați de către fani! „Merită să fie convocați, au făcut minuni aseară”
Fanii Universității Craiova nu pot trece prea ușor peste eliminarea surprinzătoare a echipei în primul tur preliminar din Europa League. După eșecul cu Lokomotiv Tbilisi, Nicușor Bancu, Alex Cicâldău și Dan Nistor au aflat că au fost convocați la echipa națională pentru meciurile din Liga Națiunilor.
Aseară, Universitatea Craiova, vicecampioana României, a fost învinsă în Georgia de către o echipă destul de modestă. Lokomotiv Tbilisi s-a impus cu 2-1.
Vestea că Nicușor Bancu, Alex Cicâldău și Dan Nistor au fost convocați pentru meciurile României cu Irlanda de Nord și Austria, în Liga Națiunilor, a fost abordată într-o notă ironică de către fanii Craiovei.
?? Nicușor Bancu, Alexandru Cicâldău și Dan Nistor, convocați sub tricolor pentru partidele cu Irlanda de Nord și Austria.#HaiRomania#LeiiSubTricolor#AlbAlbastriiLaNationala
Publicată de Universitatea Craiova pe Vineri, 28 august 2020
Iată câteva dintre comentariile postate pe pagina de Facebook a Universității Craiova:
„Merită, au făcut minuni aseară”
„Ce să caute jucători de la Craiova la echipa națională în acest moment? Se presupune că la națională sunt selecționați jucătorii cei mai în formă”
„Nu meritau să fie la națională. Ce să facă acolo?”
„Dacă poartă tricoul la națională cu aceeași mândrie cum au purtat și aseară tricoul Craiovei… e clar”
„Așteptăm să faceți anunțul…. Mulțumim pentru colaborare….. Și sa înșirați acolo jumătate de echipa cu antrenori cu tot”