Jucătorii lui Dinamo, îngrijorați că ar putea fi păcăliți de DDB! Ce i-a speriat

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 11 mai 2021, ora 12:57,
Dinamo7
Dinamo7

Vestea conform căreia DDB ar fi acordat prime jucătorilor lui Dinamo a trezit suspiciuni printre elevii lui Dușan Uhrin.

Suporterii-acționari ai ”câinilor” i-au remunerat cu o sumă de 15.000 de euro pe jucători pentru fiecare victorie obținută în play-out. Scăpați de grijile retrogradării directe, elevii antrenorului ceh s-au temut că bonusurile primite din partea celor din DDB să nu fie considerate avans din salarii și să nu le fie scăzuți din sumele pe care le-au semnat în momentul în care au negociat contractele.

Cele patru victorii consecutive au stabilizat situația sportivă a clubului din Ștefan cel Mare, iar suporterii din programul DDB i-au liniștit pe jucători. Conform gsp.ro, băieții lui Dușan Uhrin au discutat cu cei de la AFAN, care i-a sfătuit cum să procedeze într-o asemenea situație, și anume, să ceară întocmirea unor acte adiționale. Sindicatul le-a transmis ca în aceste documente să fie stipulat faptul că este vorba despre prime pentru performanță, fără legătură cu salariile.

Suporterii-acționari i-au liniștit pe jucători, care credeau că vor fi păcăliți, și le-au dat asigurări că banii promiși sunt bonusuri, nu avans din salarii. Pentru a lămuri plățile și a proceda cât mai transparent, cei din DDB au anunțat că vor întocmi acte adiționale.

Pentru Dinamo urmează returul de acasă cu Astra Giurgiu, din semifinala de Cupei României, programat astăzi, de la ora 20:15.

CITEȘTE ȘI –>> Vești bune pentru elevii lui Dușan Uhrin Jr.! DDB anunță: “Trebuie să răsplătim atitudinea şi munca lor!”

bonsuriddbrealitateajucatoridusan uhrindinamo