Jucătorul lui Dinamo, mesaj clar după eșecul cu FCSB: ”Voi termina contractul şi nu e uşor!”

Dinamo a pierdut derby-ul disputat luni seara contra celor de la FCSB, scor 1-3.
După meci, Selmani a oferit mai multe declarații.
Jucătorul a vorbit despre contractul său.
“Dacă aş avea cheia la ce s-a întâmplat… nu sutem fericiţi cu ce s-a întâmplat în prima repriză şi asta nu e Dinamo. Îmi prezint scuze fanilor, ce s-a întâmplat în prima repriză nu a fost ok. Am încercat să le arătăm suporterilor că merită să plătească bilet pentru a ne vedea. Eu ar fi trebuit să marchez al doilea gol acolo, măcar era 3-2. Mă învinovăţesc, pentru că e dureros să se întâmple în faţa fanilor. Felul în care ne-au susţinut la derby-uri e fabulos. Suntem supăraţi că pierdem meciuri în faţa lor.
Am 11 cartonaşe galbene, dar sunt 100% în meciuri şi, dacă văd că echipa nu e trează, fac ceva ca să îndrept lucrurile. 11 galbene… oamenii măcar zic că pun capul la bătaie. Aş putea fi relaxat şi doar să alerg, că mi se termină contractul, dar totuşi nu fac asta.
Sper ca Dinamo să arate altfel cu Rapid, să nu se mai repete. Sunt trei puncte, campionatul e terminat, ştim că FCSB va câştigat campionatul, dar cu Rapid e un derby, ştiu cât înseamnă şi nici măcar nu sunt român.
Voi termina contractul şi nu e uşor, pentru că-mi place aici. Toată lumea vede, dar visez şi mulţumită lui Dinamo s-a pus lumină visului meu”, a spus Selmani, după meciul de pe Arena Naţională.