Fotbal Intern· 2 min citire

Ladislau Boloni, răvășit de ultima veste primită: ,,M-a sunat să-mi spună că a murit! Suntem tot mai puțini''

Ladislau Boloni

Ladislau Boloni

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 11 ian. 2022, 19:12

Aflat în negocieri cu Federația Română de Fotbal, Ladislau Boloni a primit o veste răvășitoare. Fostul său coechipier de la Târgu Mureș a murit.

Janos Czako a murit la vârsta de 78 de ani. Boloni era răvășit în momentul în care a primit vestea și i-a transmis-o mai departe și lui Florea Ispir, fostul sau coleg de echipă. ,,Un mare domn'', așa îl prezenta mereu Boloni pe Czako, fostul fundaș din anii 70'- '80 ai lui Târgu Mureș.

,,M-a sunat Loți să-mi spună că fostul nostru antrenor și coleg Janos Czako a murit. Era răvășit. Suntem tot mai puțini din echipa aceea frumoasă a lui ASA Târgu Mureș. În urmă cu o săptămână ne-am îngropat și maseurul, Gheorghe Gall.

Când am văzut că mă sună Loți, mă așteptam să-mi spună «Căpitane, gata, am semnat!». Eram curios, dar n-am discutat însă despre negocierile lui cu Federația. Avem alte discuții, amintiri. Sper însă ca oamenilor din fruntea fotbalului românesc să le dea Dumnezeu mintea de pe urmă și să-l numească pe Loți selecționer.'', a declarat Florea Ispir, pentru GSP.

Ladislau Boloni. Foto: Profimedia

Ladislau Boloni, aproape să fie numit pe banca tehnică a naționalei

Dacă totul va decurge perfect la negocierile dintre FRF și Boloni, antrenorul ar urma să semneze noul angajament în această săptămână și să fie prezentat ulterior în cadrul unei conferințe de presă.

Boloni ar urma să debuteze pe banca primei reprezentative în luna martie a acestui an. România va juca două meciuri amicale, cu Israel, iar cea de-a doua adversară ar putea fi Grecia.

Ladislau Boloni are o experiență de 27 de ani ca antrenor. Acesta și-a început cariera în 1994, la Nancy. De-a lungul timpului a pregătit echipe din Portugalia, Franța, Emirate, Grecia, Qatar, Arabia Saudită și Belgia. Ultima dată a antrenat formația Panathinaikos Atena, în perioada octombrie 2020 – mai 2021.

Boloni, sursa foto- Profimedia Images

Citește și Consecvența, cuvântul cheie de la națională: ,,A fost o debandadă totală! Mereu am schimbat formula”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News