Laurette sare în apărarea lui Magaye Gueye: „Fiecare face ce vrea în viața lui privată!”

Articol de Valentin Walter - Publicat vineri, 15 ianuarie 2021, ora 18:50,
MagayeGueye

Dinamo trece prin cea mai neagră perioadă din istoria sa, de când a fost preluată de spaniolul Pablo Cortacero în vară.

Faptul că echipa se află la un pas de faliment pare să nu îl deranjeze sau preocupe prea mult pe senegalezul Magaye Gueye, care a stârnit o grămadă de controverse după ce a petrecut cu şampanie şi femei în jacuzzi.

Una dintre protagoniste este celebrul manechin Laurette, cunoscută în showbiz-ul din România.

Laurette Atindehou a sărit în apărarea atacantului din Ștefan Cel Mare spunând că doar s-au distrat și totul a fost o glumă și jucătorul senegalez nu ar trebuie pus la zid pentru o simplă glumă.

„După cum se vede, ne-am distrat! Băiatul acesta n-ar trebui să fie dat afară din țară, am auzit ce a spus Florentin Petre. E cam răutăcios, fiecare om face ce vrea în viața lui privată. Eram la distracție și făceam o glumă. Nu înseamnă că a vorbit și serios. Nu mă interesează ce vorbește lumea! Dacă îmi pune mâna pe fund, care e problema?

Magaye e un băiat foarte muncitor și își face treaba foarte bine la Dinamo. E un foarte bun fotbalist, eu știu situația lui de când a venit în țară. A stat la mine în casă trei luni de zile, n-a mâncat pe banii lui Dinamo. Ne cunoaștem demult, eu îl cunosc înainte să vină în București. Știu prin ce a trecut.” a declarat Laurette pentru ProSport.

Citește și EXCLUSIV | Reacție virulentă după apariția imaginilor cu Magaye Gueye: “Să vorbească marii dinamoviști despre asta!”

Fotomodelul a mărturisit că atacantul senegalez a trecut prin momente grele de când a venit în România și ea doar l-a ajutat să treacă peste greutățile care au apărut în Ștefan Cel Mare.

„Au fost momente foarte grele, dar l-am susținut așa cum am putut mai bine. Eu am vrut să-i fac lui o surpriză. Am plecat la munte împreună cu mai mulți prieteni. Am stat afară la un hotel la Poiana Brașov, în piscină. Când oamenii mai beau un pahar cu vin, e posibil să mai scape o vorbă, o două. Dar asta nu înseamnă că el nu-și face datoria la Dinamo.

Filmulețul acela cred că are două luni de zile și eu știu foarte bine la cine l-a trimis. Persoana respectivă îl amenință acum pe Magaye cu niște lucruri și de aceea a ajuns materialul video în spațiul public. Noi nu i-am făcut rău, i-am făcut bine (n.n. râde). Eu sunt în relații bune cu Magaye, atât pot să spun” a declarat Laurette pentru sursa citată.

Citește și Prima reacție la adresa lui Magaye Gueye: “Să fie dat afară. Și-a bătut joc de istoria lui Dinamo”

 

 

realitateamagaye gueyepetrecereFC Dinamolaurette
hagi farul

Fuziunea dintre Farul și Viitorul, aproape de realitate: ”Sper să se rezolve în câteva ore”

DusanUhrin

DDB, lămuriri cu privire la situația lui Uhrin: ”Sigur că sunt probleme”