Leo Grozavu l-a lăudat pe Alexandru Mogoș, elevul său de la Poli Iași, pentru golul cu Portugalia: „Îi prevăd un viitor frumos!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 23 martie 2023, ora 21:18,
Leo Grozavu
Leo Grozavu

Leo Grozavu, tehnicianul celor de la Poli Iași, l-a lăudat pe Alexandru Mogoș, elevul său, după ce acesta a înscris spectaculos în poarta Portugaliei U20.

Mai exact, Grozavu a declarat că se bucură că l-a adus sub comanda sa și că îi prevede un viitor măreț. Iată ce a spus.

„Îi prevăd un viitor frumos!”

„Numai așa vă amintiți de ăștia mici care lucrează în Liga 2 (n.r. râde). De fiecare dată când un jucător marchează, toate privirile sunt pe el. Nu este întâmplător acest gol, este un fotbalist care își asumă șuturile de la distanță. Nu prea vedem în România acest lucru.

Noi l-am avut în iarnă în teste. Am reusit să-l luăm de la Ripensia și mă bucur că a ajuns la noi. Îi prevăd un viitor frumos. Poate fi o soluție pentru under, în cazul în care promovăm în Liga 1. Are o tehnică bună, poziționare, șuteaza cu ambele picioare.

Eu când am vorbit de cineva.. Nu sunt tipul care să arunce cu laude. Nu vreau să spunem acum că este cel mai mare fotbalist, totul depinde de el”, a spus Leo Grozavu, pentru Digi Sport.

romania u20leo grozavuAlexandru Mogoș