Leonard Doroftei rupe tăcerea – de ce a plecat, de fapt, din România: „M-a durut ce mi s-a întâmplat acasă, dar și eu am greșit”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 29 decembrie 2021, ora 14:27,
LEONARD DOROFTEI
LEONARD DOROFTEI

Leonard Doroftei a decis împreună cu familia să traverseze Atlanticul și să se mute în Canada. S-a stabilit în Laval, o micuță localitate de lângă Montreal.

Fostul campion mondial la box, la  categoria semimijlocie, a decis să o ia de la capăt în noua țară și a explicat de ce a luat decizia de a emigra din România.

Acesta a povestit că se simte bine în Canada, dar recunoaște că îi e dor de țara sa. În prezent, ajuns la 51 de ani, ”Moșul” face antrenamente private de box cu tinerii, într-o sală improvizată în garajul unui prieten român, dar visează să ia licența de antrenor și să deschidă o sală adevărată în România.

”M-am regăsit aici, în Canada. Sunt fericit că sunt cu familia, că fac ceea ce-mi place, adică antrenez oameni care apreciză boxul, mișcarea. Nu dau doar indicații, lucrez cu ei, de-aia am și slăbit 20 de kilograme. Am mai umblat puțin și la alimentație, adică am mai scăzut din cantitate, dar mănânc orice, mai beau și un pahar de vin. ”. 

Da, mi-e dor de România, de oamenii de acolo, de prieteni, de glume, de cei cu care m-am înjurat sau de cei cu care am băut bere, de toată lumea. A fost o decizie grea, uneori o regret, dar a trebuit să plec, acasă parcă mă blocasem. 

CITEȘTE ȘI –>> Leonard Doroftei nu stă la discuții și îl trimite ”în corzi”: „Nu vomit ca tine pe la mese”

A fost acel moment complicat acasă, când am pierdut barul. Căzusem, mă plafonasem, nu mai știam ce să fac. Am avut o discuție în familie, am votat și majoritatea a ales Canada. Am doi copii născuți aici, iar Andrei, băiatul cel mare, era deja stabilit tot aici.

N-a fost ușor, am avut un nod în gât, dar am acceptat decizia familiei, chiar dacă știam că nu e locul meu aici. Uneori mai regret asta, dar trebuia să fac o mișcare. Când am ajuns, Diaconu m-a dus la o sală, unde mai antrenase el, și vreau să-ți spun că m-am regăsit acolo. Adică m-a făcut să mă gândesc mai departe. 

Dar a venit pandemia și s-a închis totul. Trebuia să fac ceva, așa că un prieten mi-a oferit sala lui privată de aici. Nu e foarte mare, dar am planuri să mă extind, să fac una mai mare, care să aibă și un ring. Fac ce-mi place, sunt antrenor, deocamdată „private coach”, cum se spune aici.

Sunt bine acum și mulțumesc lui Dumnezeu că fac ce-mi place. Probabil că a fost o greșeală că am încercat să fac altceva, cu acel bar. Și dacă ești cineva, dacă vrei să faci ceva, fă-o singur, să poți controla totul, s-o poți face în ritmul tău.

Nu se pune problema să mă stabilesc aici definitiv. Sunt într-o perioadă în care acumulez, învăț de la alții, merg la săli de box, observ, studiez. Vreau să ajung să-mi iau licență de antrenor. Vreau să-mi demonstrez mie că am fost și mai pot să fiu un campion și ca antrenor”, a declarat Doroftei, pentru gsp.ro.

CITEȘTE ȘI –>> Leonard Doroftei, replică pentru contestatari: „Dacă mă lupt pentru ce e al meu, sunt cerşetor?”

canadaromaniaboxdorofteiantrenor