Leverkusen a doborât un record istoric

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat vineri, 10 mai 2024, ora 07:13,
Bayer Leverkusen
Bayer Leverkusen

Leverkusen a doborât un record istoric după revenirea incredibilă cu AS Roma și calificarea în finala UEFA Europa League.

Leverkusen s-a calificat în finala UEFA Europa League după remiza de pe teren propriu, scor 2-2 cu AS Roma (4-2 la general). Campioana Germaniei a fost aproape de prima înfrângere a sezonului, însă nemții au revenit, din nou, de-a dreptul incredibil și au doborât un record vechi de aproape 60 de ani.

Fără înfrângere în acest sezon, nemții au ajuns la 49 de meciuri consecutive fără eșec ceea ce reprezintă cea mai lungă serie din istoria fotbalului european.

Leverkusen o va întâlni pe Atalanta în marea finală UEFA Europa League care va avea loc pe 22 mai la Dublin. Echipa antrenată de Xabi Alonso era mare favorită la calificarea în ultimul act după victoria din meciul tur cu AS Roma, scor 2-0 pe Olimpico.

uefa europa leagueAtalantaleverkusen