Lionel Messi, în lotul preliminar al Argentinei pentru meciurile din iunie
Articol de Darius Stănescu - Publicat vineri, 16 mai 2025, ora 19:52,

Lionel Messi a fost inclus joi în lotul preliminar de 28 de jucători al Argentinei pentru meciurile de luna viitoare, de calificare la Cupa Mondială, după ce o accidentare l-a obligat să rateze partidele împotriva Uruguayului şi Braziliei din martie.
„Îmi pare rău să ratez aceste două meciuri foarte speciale cu echipa naţională împotriva Uruguayului şi Braziliei„, a scris Messi într-o postare pe Instagram după ce a fost nevoit să se retragă din cauza unei accidentări în zona inghinală. ”Ca întotdeauna, mi-aş fi dorit să fiu acolo, dar în ultimul moment, o accidentare nu foarte gravă m-a obligat să mă odihnesc o perioadă înainte de a reveni pe teren.”
Messi a revenit pe teren pentru Inter Miami la sfârşitul lunii şi a marcat şase goluri în toate competiţiile pentru club de atunci.