Liviu Ciobotariu a spus unde vrea să antreneze în sezonul viitor: „E normal să-mi doresc să ajung acolo”

Antrenorul echipei FC Voluntari, Liviu Ciobotariu, a dezvăluit că are contacte în zona Golfului și acolo vrea să ajungă în sezonul viitor.
„Prima opțiune e să antrenez în zona Golfului”, a făcut cunoscut Liviu Ciobotariu
FC Voluntari se află pe locul 3 în play-out-ul Superligii, cu 33p, și joacă în ultima etapă, vineri, de la ora 20:00, la Târgoviște, împotriva Chindiei. Echipa ilfoveană este sigură că va juca barajul pentru Conference League, cu FC U Craiova 1948.
Se va disputa o singură manșă, iar gazdă va fi echipa care se va clasa mai bine în ierarhia finală a play-out-ului. FC Voluntari are o singură variantă să devanseze formația olteană: victoria și FC U Craiova 1948 să piardă în deplasare cu UTA.
La egalitate de puncte, trupa din Bănie este avantajată de faptul că a obținut mai multe puncte în sezonul regulat, 40, față de 34.
„Eu am contract până pe 30 iunie. Mi se termină contractul și, ca orice antrenor, mă gândesc la ce opțiuni am. Am contacte și din zona Golfului. Deocamdată vreau să mă concentrez pe ce am de făcut aici. Atât timp cât sunt la Voluntari, mă concentrez pe ce am de făcut. După care voi vedea, voi lua o decizie.
Trebuie să fiu sincer. Aș lua prima oară în calcul o opțiune din străinătate, mă refer în special la zona Golfului, pentru că acolo am contacte. După care m-aș putea gândi și la România, dar prima ar fi zona Golfului.
Orice echipă care își dorește performanță mă motivează și e normal să-mi doresc să ajung acolo, dar nu vreau să mă gândesc. Mâine avem meci, apoi urmează barajul. V-am spus, prima opțiune e de afară. Dacă nu ne înțelegem, e clar că mă gândesc și la România”, a spus Liviu Ciobotariu.