Liviu Ciobotariu dă vina pe arbitraj pentru înfrângerea suferită în fața celor de la CFR Cluj: „E deranjant, dar ce putem să facem?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 24 aprilie 2022, ora 22:39,
Liviu Ciobotariu
Liviu Ciobotariu

Liviu Ciobotariu contestă arbitrajul din meciul dintre CFR Cluj și FC Voluntari. FC Voluntari a fost învinsă după o fază fixă pe care Liviu Ciobotariu o contrazice și crede că nu trebuia acordat un corner la acea fază.

„Ne-am luptat de la egal la egal cu campioana României. Am făcut un joc bun defensiv cu excepția primelor 5 minute unde am început foarte slab. Ușor, ușor am echilibrat. Am încercat să ne creăm câteva contraatacuri unde ne-am fi dorit să îi surprindem. A fost un joc echilibrat. Aceeași poveste, primim gol pe fază fixă. Ne-au lipsit doi jucători importanți prin talia lor, Denis și Meleke. Am avut un jucător de atac la Boateng și l-a scăpat de marcaj.

Nu am ce să le reproșez jucătorilor, decât să fim mai atenți la ceea ce înseamnă fazele fixe. Jocul decurgea spre 0-0. Noi nu pregătim niciodată la remiză. Am câștigat jocuri și în minutul 90. Am întâlnit o echipă cu calitate, în special în zona mediană. Ne-am descurcat destul de bine, dar rezultatul rămâne.

Suntem frustați, mai ales că am primit gol în minutul 83. Nici ei nu și-au creat foarte multe situații de gol, nici noi. Cred că a fost fault la Tavares în prima fază, după care mingea a ieșit în out din jucătorul de la CFR. E deranjant, dar ce putem să facem? Mergem mai departe, ne pregătim pentru următorul joc.

Dacă se apucă de renovarea terenului ar fi bine. Ne dorim să avem un gazon bun. eu așa am inteles ca se va intra in renovare. Am vorbit cu Dan Petrescu și înainte și după joc. Nu joc eu contra lui Dan Petrescu, a jucat Voluntari contra lui CFR Cluj. Poate ne mai întâlnim în campionat și normal că îmi doresc să câștig și eu o dată contra lui”, a spus Liviu Ciobotariu la finalul meciului.

liviu ciobotariufc voluntari