Selecționerul Olandei Louis van Gaal, care a anunțat săptămâna trecută că suferă de cancer de prostată, a declarat, luni, că se simte bine, afirmând că ședințele sale de radioterapie, precum și operația sunt parte din trecut.
"Am făcut 25 de ședințe de radioterapie. Apoi a trebuit să aștept cinci sau șase luni să văd dacă funcționează. Au funcționat”, a spus el, citat de agenția olandeză de presă ANP.
Van Gaal a dezvăluit duminica trecută că suferă de cancer de prostată din 2020, asigurând totodată că boala nu îl va împiedica să meargă în Qatar la Cupa Mondială (21 noiembrie-18 decembrie). Presa raportase atunci că a suferit 25 de ședințe de radioterapie, în special seara sau noaptea, în timpul cantonamentelor echipei Olandei.
"Aceste ședințe de radioterapie au fost făcute înainte de a semna contractul cu KNVB (Federația Olandeză)”, în august, a rectificat însă Van Gaal, chestionat de televiziunea publică NOS luni seară, la avanpremiera filmului său "Louis in Amsterdam".
Anunțul îmbolnăvirii fostului antrenor de la Ajax Amsterdam, FC Barcelona, Bayern Munchen și Manchester United, a stârnit mare emoție în întreaga lume a fotbalului. "Nu m-am gândit niciodată că va avea un asemenea impact în lume”, a spus tehnicianul, care a fost operat în februarie.
"Mi se pare incredibil. Mă emoționez, am lacrimi în ochi, dar îmi dă și energie că atâtor oameni le pasă de mine”, a adăugat el.