Lovitură dată de SCM Râmnicu Vâlcea! A transferat-o pe Emilie Hegh Arntzen

Interul norvegian Emilie Hegh Arntzen, care a jucat mai multe sezoane la CSM București, va evolua din vară la echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vîlcea, a anunțat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Arntzen a semnat până în 2028 cu echipa vâlceană
”Sunt foarte entuziasmată pentru acest nou capitol al carierei mele și de această dată, pentru că mă voi alătura familiei de la Vâlcea. Abia aștept să vă cunosc pe toți și să lucrăm împreună pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Arntzen.
În vârstă de 32 de ani, Arntzen este una dintre cele mai experimentate sportive din generația ei. Palmaresul său personal, unul de invidiat, include medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016, titlul de campioană mondială în 2021, medalia de argint la Campionatul Mondial 2017 și nu mai puțin de patru titluri europene alături de naționala Norvegiei, în 2014, 2016, 2020 și 2022.
La nivel de club, ea a evoluat pentru echipe de top în handbalul european, printre care și Vipers Kristiansand, cu care a câștigat Liga Campionilor în sezonul 2020/21. În CV-ul său se mai pot găsi multiple titluri naționale și alte trofee, în Norvegia, dar și în România, cu CSM București.
”Pe lângă faptul că este un adevărat lider în defensivă, Emilie Arntzen este cunoscută și pentru leadership, viziunea sa de joc, dar și capacitatea de a crea superioritate pe faza de atac, toate aceste elemente definite grație experienței acumulate în acest parcurs internațional de invidiat. Pentru formația noastră, prezența sa aduce un plus de valoare, pentru atingerea viitoarelor obiective din Liga Florilor și competițiile europene”, o caracterizează clubul vâlcean.
Arntzen, în paralel cu sportul de performanță, urmează studii în domeniul asistenței sociale, domeniu în care își dorește să lucreze cu persoane aflate în dificultate, de la oameni în proces de recuperare din dependențe, la persoane reintegrate în societate după detenție ori copii fără sprijin familial. În timpul liber, îi place cafeaua de specialitate, să petreacă timp alături de coechipiere, de prieteni, și are o pasiune pentru gătit, în special pentru deserturi.
Acesta este al treilea transfer pentru sezonul viitor anunțat de SCM, după extrema dreaptă olandeză Sara Dekker (24 ani), de la Team Esbjerg, și interul dreapta francez Marie-Helene Sajka (OGC Nice Côte d’Azur Handball), care au semnat și ele până în 2028.
La începutul lunii decembrie, SCM Râmnicu Vâlcea a mai efectuat un transfer, cu efect imediat, cel al portarului croat Gabrijela Bartulovic (DVSC Debrecen).