Lovitură de teatru! Federația Engleză de Fotbal îl vrea selecționer pe Pep Guardiola
În urma înfrângerii suferite de Anglia în finala EURO 2024 în fața Spaniei, Gareth Southgate (53 de ani) a decis să demisioneze de la conducerea selecționatei „Three Lions”.
Federația Engleză de Fotbal vrea să îl pună selecționer pe Pep Guardiola, după ce Gareth Southgate a demisionat
Southgate a luat decizia să plece de la echipa națională după a doua înfrângere consecutivă din finala de la Campionatul European, iar Federația Engleză de Fotbal (FA) s-a gândit la diferite variante pentru un posibil înlocuitor.
După ce s-au vehiculat diverse nume de antrenori ca Mauricio Pochettino, Thomas Tuchel sau Graham Potter, oficialii FA s-au orientat către Pep Guardiola, pe care îl consideră cel mai potrivit pentru postul de selecționer.
Federația Engleză de Fotbal e dispusă să îl aștepte pe managerul catalan să își ducă la bun sfârșit contractul cu Manchester City, care expiră în vara anului 2025, apoi să îl „instaleze” pe banca tehnică a Angliei, potrivit independent.co.uk.
Până la venirea lui Guardiola, oficialii „Three Lions” vor să îl pună ca selecționer interimar pe Lee Carsley, tehnician care antrenează în prezent Anglia U21.