Fotbal Intern· 3 min citire

Lucian Filip spune lucrurilor pe nume: „Leonard Strizu a plecat pentru că nu s-a simțit bine aici”

Lucian Filip

Lucian Filip

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 11 mar. 2023, 16:20

FCSB întâlnește Sepsi duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în Etapa a 30-a a Superligii, ultima din sezonul regulat.

„Leonard Strizu a plecat pentru că nu s-a simțit bine aici”, a dezvăluit Lucian Filip

Echipa roș-albastră a rămas fără antrenor după ce delegatul Mihai Pintilii, care se ocupă de partea tehnică, a fost suspendat de Comisia de disciplină a FRF.

Totodată, Leonard Strizu, care figura în acte ca antrenor principal, având licență Pro, cum prevede regulamentul, a decis să părăsească echipa.

În acest context, de pregătirea formației patronate de Gigi Becali se ocupă preparatorul fizic Lucian Filip. El s-a arătat încântat de varianta ca postul de antrenor principal al echipei să fie ocupat de un tehnician străin.

„Ar fi o experiență nouă. Așa cum am mai spus, sunt la început, vreau să învăț cât mai multe lucruri și îl așteptăm cu brațele deschise, pentru că avem nevoie de un antrenor cu licență Pro.

Nu este un lucru nou, sunt foarte mulți antrenori străini în Liga I, așa că nu văd nicio problemă în acest sens. Jucătorii nu au reacționat în niciun fel, sunt concentrați, pentru că avem un meci greu, probabil vom afla mai multe după această partidă.

Situația a fost poate mai tensionată la suprafață, dar în interior, în vestiar, nu i-a afectat în niciun fel pe jucători. Săptămâna asta a decurs foarte bine și noi suntem optimiști. Strizu a plecat pentru că nu s-a simțit bine aici, mai multe nu vreau să comentez”, a afirmat Filip.

„Nu am mai învins de mult timp Sepsi acasă”, amintește Lucian Filip

Referitor la partida cu Sepsi, Filip a spus că se așteaptă la un meci greu, având în vedere că îl cunoaște foarte bine pe antrenorul italian Cristiano Bergodi, care pregătește în amănunt fiecare meci.

„Mâine vom avea și fanii alături, ca de fiecare dată, și sper să jucăm fotbal, exact cum am făcut și până acum. Nu avem probleme de lot. Etapa trecută am văzut foarte multe surprize. Sepsi are un antrenor pe care îl cunosc, am lucrat cu el în perioada în care era la Steaua și știu că pune foarte mult accent pe partea tactică, pe așezarea jucătorilor în teren.

Este un antrenor care pregătește foarte bine meciurile. Nu am mai învins de mult timp Sepsi acasă, de aceea am și spus că ne așteaptă o partidă foarte dificilă”, a adăugat acesta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News