„Luni a întrerupt contractul!” Prima plecare din mandatul lui Uhrin la Dinamo! Jucătorul încasa o sumă mare la trupa bucureșteană

În cadrul conferinței de presă susținută înaintea meciului cu Chindia, de vineri, Dusan Uhrin a anunțat că Dinamo i-a reziliat contractul unui jucător. Este vorba despre Nikolas Kairnourgios, jucător de origine greacă, în vârstă de 23 de ani.
Mai exact, jucătorul a fost adus la Dinamo de către Mircea Rednic, în luna octombrie a anului trecut. Nici Flavius Stoican și nici Dusan Uhrin, actualul tehnician al „câinilor”, nu l-au inclus pe grec în planurile echipei.
Dinamo i-a spus la revedere lui Nikolas Kairnourgios
„Kainourgios a plecat. Din ce știu, luni a întrerupt contractul”, a declarat Dusan Uhrin, la conferința de presă de joi.
Se pare că fotbalistul grec era un adevărat rebel. Acesta nu se prezenta la antrenamentele echipei susținute la Săftica. La Dinamo, fundașul stânga încasa un salariu de 4 mii de euro pe lună.
Decizia de a scăpa de jucător a fost una bună din partea echipei din „Ștefan cel Mare”, deoarece plăteau un jucător care nu juca sub nicio formă.
Dinamo va juca vineri, 1 aprilie, în deplasare, cu Chindia. „Câinii” luptă pentru evitarea retrogradării.