”Lupii” sună adunarea! 5 amicale programate pentru elevii lui Nae Constantin

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 12 iunie 2021, ora 16:10,
199550090_166184572066713_7367685644138800645_n
199550090_166184572066713_7367685644138800645_n

Perioada de vacanță a jucătorilor de la Petrolul Ploiești se apropie de final, astfel că luni aceștia vor reveni la echipă în vederea pregătirii noului sezon!

Formația de pe Ilie Oană nu concepe în noul an altceva decât promovarea în Liga 1, iar noul staff condus de Nicolae Constantin este gata de treabă. Noul tehnician al „lupilor galbeni” va conduce primul antrenament pe „Ilie Oană”, luni, de la ora 18.00.

Sursa foto: fcpetrolul.ro

Ploieștenii vor avea la dispoziție ceva mai bine de o lună și jumătate pentru a pregăti debutul viitoarei ediții de campionat, care va începe pe data de 31 iulie. Oficialii Petrolului le-au pregătit jucătorilor pe lângă antrenamentele specifice, alte cinci jocuri de verificare, printre adversare urmând să se afle Tricolorul Breaza, Concordia Chiajna, Gloria Buzău, dar și formații din Liga 1 precum Viitorul Constanța și CS Mioveni.

 

Petrolul Ploiești a ratat sezonul trecut principalul obiectiv, și anume promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc, nereușind să se califice în play-off-ul Ligii a 2-a.

Citește și PETROLUL PLOIEȘTI CONTINUĂ ÎNTĂRIRILE PENTRU SEZONUL URMĂTOR AL LIGII A 2-A

liga 2amicale petrolulpetrolulrealitatea