Malcom Edjouma vrea să plece de la FCSB! Care este singurul impediment al transferului în Italia

Mijlocașul franco-marocan Malcom Edjouma și-a dat acordul să joace la echipa italiană Bari, iar lucrurile se vor clarifica săptămâna viitoare.
Malcom Edjouma vrea să joace la Bari, dar clubul italian încă nu s-a înțeles cu FCSB
Relația dintre FCSB și Malcom Edjouma este tot mai aproape de final. Jucătorul a ales să joace la divizionara secundă italiană Bari, chiar dacă avea oferte din Statele Unite şi Arabia Saudită.
Patronul FCSB, Gigi Becali, cere 1 milion de euro pe jucător, dar nu aceasta este problema celor de la Bari. Oficialii grupării italiene vor ca obligația de cumpărare definitivă a jucătorului să fie valabilă doar dacă echipa promovează, în vara lui 2024, în Serie A.
„Mai există un decalaj între cererea Stelei (n.r. – FCSB) și oferta celor de la Bari pentru mijlocașul Malcolm Edjouma. Jucătorul își dorește cu tărie Italia și echipa alb-roșie și ar fi refuzat SUA și Arabia, dar în acest moment nu există un acord între cele două cluburi.
Becali vrea 1 milion de euro, imediat, în rate sau cu obligație de cumpărare. Bari ar dori să transforme dreptul în obligație de cumpărare doar în cazul promovării în Serie A pentru a putea evalua jucătorul pe parcursul sezonului.
Impresia este că părțile vor continua să negocieze, iar săptămâna viitoare discuțiile vor fi finalizate”, scrie antennasud.com.