Mama lui Denis Alibec, declarații tăioase la adresa lui Giovanni Becali: „Afirmații mincinoase. De acolo a început declinul”

In urmă cu 2 zile, impresarul a vorbit despre faptul că atacantul a fost destul de dezordonat cu cariera sa, iar implicarea mamei lui în luarea deciziilor nu l-au ajutat, ci mai degrabă l-au făcut să stagneze.
Mama lui Denis Alibec, declarații tăioase la adresa lui Giovanni Becali: „Afirmații mincinoase. De acolo a început declinul”
După ce a auzit ce a spus Giovanni Becali, mama lui Denis Alibec, nu a mai răbdat și a lansat o tiradă agresivă la adresa agentului de jucători. Emilia Stroe l-a acuzat de faptul că minte și crede că declinul fiului său a venit tocmai după ce a semnat cu firma lui de impresariat.
”Face public niște afirmații mincinoase. Și-a arogat niște merite pe care nu le are. Transferul la Inter a fost făcut de un alt agent sloven.
Colabora în România cu Cristi Buturugă. A spus că l-a debutat Mourinho și că a avut și el un merit. În 2009, Denis a fost luat de Mourinho la un amical și în 2010 a fost debutat de Rafa Benitez.
Atunci, domnul Giovanni nu era impresarul lui. Am semnat cu el în 2011. Am să regret toată viața că am făcut asta. O lună de zile am insistat că nu vreau. De acolo a început declinul lui Denis.
Eu, ca mamă, am făcut tot ce am crezut. Nu m-am băgat niciodată în transferuri. Denis a hotărât dacă vrea sau nu. Eu m-am băgat când a venit de la Mechelen în țară. Atunci nu am fost de acord. Voiam să meargă la Viitorul.
Eu nu am spus niciodată că eu am fost îngerul. Bologna a vrut să îl dea în Serie B, dar a venit la insistențele lui Giovanni la Astra. Eu voiam să rămână în Italia, nu să se întoarcă”, a declarat Emilia Stroe, la Liga Digisport.