Manchester City l-a achiziţionat pe mijlocaşul central olandez Tijjani Reijnders. Ce sumă a plătit pentru transferul jucătorului de la AC Milan

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 11 iunie 2025, ora 14:00,
Manchester
Manchester

 

Manchester City l-a achiziţionat pe mijlocaşul central olandez Tijjani Reijnders, a cărui sosire de la AC Milan pentru 55 de milioane de euro a fost oficializată miercuri.

Reijnders a semnat un contract pe cinci ani cu echipa lui Pep Guardiola, cu care va participa în curând la Cupa Mondială a Cluburilor (14 iunie-13 iulie) din Statele Unite, potrivit clubului.

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani vine după un sezon de mare succes cu Rossoneri, pentru care a marcat 15 goluri în toate competiţiile, cel mai mare total pentru un mijlocaş central în primul eşalon european.

„Tijjani aduce un plus de energie, calm şi creativitate mijlocaşului nostru şi, lucrând cu Pep (Guardiola) şi antrenorii noştri, el nu va face decât să meargă din ce în ce mai bine”, a comentat directorul de fotbal Hugo Viana.

El este a patra achiziţie de vară a lui Manchester City, după portarul Marcus Bettinelli, fundaşul Rayan Aït-Nouri şi atacantul Rayan Cherki.