Marian Iancu știe cine va fi campioana României, chiar după primul meci al sezonului 2025-2026: „Merită! Trebuie să recunoaştem”

Fostul patron de la Poli Timişoara, Marian Iancu, a tras primele concluzii după ce FCSB a câştigat Supercupa României în faţa lui CFR Cluj. El consideră că echipa bucureşteană va continua să câştige titlul şi în sezoanele următoare.
“Avem şi noua campioană”. Primul meci al sezonului l-a convins: “Merită! Trebuie să recunoaştem”
FCSB este supercampioana României, după 2-1 cu CFR Cluj. Dennis Politic a debutat cu gol la campioana României, în timp ce Risto Radunovic a adus victoria în ultimele zeci de secunde ale meciului disputat pe Stadionul Steaua.
De asemenea, el a mai vorbit despre CFR Cluj, Rapid Bucureşti sau Universitatea Craiova.
„Ca de obicei, am avut dreptate. FCSB a câştigat Supercupa. Şi mai am o veste. Avem şi noua campioană. Noua şi vechea campioană. FCSB nu poate fi detronată nici anul acesta.
Spuneam anul trecut că dacă patronii contracandidatelor nu fac în aşa fel încât să-l oprească pe Gigi Becali şi să nu câştige campionatul, atunci se va rupe echilibrul de forţe, iar FCSB va câştiga continuu şi în următorii ani.
Spuneam că vor fi campioni timp de două mandate de preşedinte. Clubul lui Becali a rupt rândurile. Fără Bîrligea şi Alibec, se comportă ca o mare campioană. Joacă nu numai pragmatic, dar şi plăcut ochiului. Nu cred că este pregătită de Champions League, dar sunt acolo. Merită! Trebuie să recunoaştem.
CFR Cluj se chinuie, fără portar, fără fundaş stânga şi fără atacanţi, Dan Petrescu pare mai `bătrân` decât este. Va fi greu, dar nu o văd pe Craiova să le pună probleme. Rapid îi prinde bine fezandaţi pe CFR Cluj, învinşi azi şi între două etape de Europa League. Totul este să plece la drum de fier cu o victorie la FC Argeş. AMIN!”, a transmis Marian Iancu.