Marinos Ouzounidis a găsit punctul slab al echipei CS U Craiova: „Aici trebuie să muncim mult, pentru a fi mai buni”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 23 mai 2021, ora 00:47, 35
Ouzounidis
Ouzounidis

Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis, este nemulțumit de atitudinea jucătorilor săi în meciul cu Astra, din finala Cupei României.

Mai exact, tehnicianul grec s-a arătat deranjat că jucătorii echiei oltene comit deseori erori, iar din cauza acestui lucru, CS U Craiova nu ocupă o poziție mai bună în clasamentul Ligii I.

Am fost un meci bun, mai ales pentru fani, pentru noi a fost foarte, foarte greu, În primele 30 de minute am jucat foarte bine. Când jucăm foarte repede, când schimbăm benzile, când facem multă mişcare… Apoi ne-am pierdut capul, am încercat atacuri rapide fără să gândim, aici trebuie să muncim mult anul viitor, pentru a fi mai buni, deoarece cred că avem calitatatea de a face asta. Astra nu merita să meargă în liga a doua. Au făcut meciuri bune, dar şi-au pierdut încrederea, în play-out.

Au jucători buni, cu calitate, dar pentru noi problema a fost că am avut nevoie de multe ocazii pentru a marca. Dar e bine când câştigi cupa. Greşelile arbitrilor în meci au fost greşeli, nu pentru că au vrut să facă greşeli. VAR-ul ar ajuta mult arbitrii, dar acum este momentul să sărbătorim trofeul, nu să vorbim de arbitraj. E ceva ce trebuie rezolvat pentru arbitri.

Dan Nistor, când are momente bune, este un jucător excepţional, dar trebuie în acelaşi timp să se controleze mai mult. Avem jucători buni, avem echipă bună. Problema este când ne pierdem capul, dar asta este ceva ce nu se poate schimba rapid. Avem nevoie de timp pentru a schimba asta. Cred că că am fi meritat mai mult în campionat. Din cauza greşelilor nostre, am pierdut oportunitatea de a lupta pentru primul loc. Nu ştiu dacă în final am fi reuşit să câştigăm ceva în campionat, dar greşelile ne-au făcut să pierdem oportunitatea de a fi mai competitivi.

Am început deja să vorbesc cu patronul despre jucătorii pe care îi dorim, despre schimbările pe care trebuie să le facem, acum avem timp să vorbim cu calm, să luăm deciziile corecte, să facem echipa mai puternică. Vom încerca să ajungem în grupe (n.r. – în Conference League), dar nu e momentul să discutăm acum. Depinde de transferurile pe care le vom face, de jucătorii pe care îi vom avea la dispoziţie. Să nu uităm că am jucat un an fără cel mai bun atacant (n.r. – Elvir Koljici). Gândiţi-vă cum ar fi ca FCSB să joace fără Tănase! E foarte greu să joci şi fără fani, ei îţi dau energie, îţi oferă multe lucruri.

Uneori devin mai nervoşi şi pun preisune mai mare. Şi asta ar trebui să se schimbe. Avem nevoie de susţinerea lor, pentru că uneori jucătorii încearcă să joace mai rapid decât este normal din acest motiv. Asta este ceva care trebuie controlat„, a declarat Marinos Ouzounidis, la Digi Sport.

CS U Craiova a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu, cu scorul de 3-2, într-un meci disputat sâmbătă seară, pe arena “Ilie Oană”, din Ploiești.

Citește și VIDEO | CS Universitatea Craiova a câștigat Cupa României, după ce a învins-o pe Astra, în 120 de minute

 

CupafotbalouzounidisAstrarealitateacraiova