Mario Nicolae, noi informații despre situația lui Dinamo: „Vom merge la Negoiță. Sunt datorii foarte mari!”

Managerul sportiv al formației din Ștefan cel Mare, Mario Nicolae, a oferit ultimele detalii despre haosul de la Dinamo!
“Alb-roșii” au izbutit grație ultimelor rezultate înregistrate în play-out să se salveze de la retrogradarea în Liga a 2-a, însă se pare că vor avea aceleași probleme și în noul sezon competițional. Oficialii clubului încearcă în aceste momente să găsească cele mai bune soluții pentru redresarea situației, însă datoriile care apar peste noapte nu fac altceva decât să facă și mai mult rău clubului.
Mario Nicolae a dezvăluit că în următoarele zile va avea loc o întâlnire în care se va discuta viitorul lui Dinamo. Oficialul „alb-roșilor” a mărturisit că există datorii foarte mari pe numele clubului, iar conducătorii echipei vor încerca să caute oameni potenți financiar, care ar putea să se implice și să redreseze dezastrul din momentul de față.
„Ioan Andone nu avea cum să mintă. Tot ce s-a întâmplat la Dinamo în ultimul an a fost ca o misiune imposibilă și spre bucuria celor care iubesc Dinamo, am reușit să salvăm echipa. Va fi foarte greu. În zilele ce vor urma, se va face o analiză amănunțită a celor care sunt implicați activi la Dinamo. Mă refer la programul DDB, la sponsori.
Citește și Sorescu, gata să plece de la Dinamo: “Dacă văd că nu se vrea mai mult, clar nu o să mai rămân!”
Săptămâna viitoare, vom afla mai multe în legătură cu viitorul lui Dinamo și despre felul în care vom continua. Se va face o analiză despre cum vom putea merge înainte sănătos. Sunt datorii foarte mari și spaniolii nu au făcut decât să distrugă acest club. Sunt datorii de sute mii de euro care s-au făcut într-o singură oră, printr-o singură semnare a unor documente.
Vom merge la Negoiță. Sunt oameni de afaceri din ce în ce mai interesați de Dinamo, pentru că au fost impresionați de ce s-a întâmplat în ultimul an. Peste două milioane de euro, strânși de suporteri. Este nevoie de o persoană potentă financiar care să susțină echipa. Vor să vadă mai întâi ce se întâmplă cu spaniolii. Aici este problema. Acești oameni sunt dispăruți, există doar în acte, nu există nicio comunicare cu ei”, a declarat Mario Nicolae, potrivit Digi Sport.