Marius Avram, copleșit de evenimentul tragic al lui Hațegan: „Am rămas cu gura căscată!”.

Ovidiu Hațegan a suferit un infarct duminică și a fost operat la Timișoara. Starea acestuia este stabilă, dar va rămâne internat în continuare pentru observații. Marius Avram, fostul arbitru, bun prieten și coleg de generație cu Hațegan, a rămas șocat la aflarea veștii.
Marius Avram a vorbit despre cum a reacționat în momentul în care a aflat tragedia. De asemenea, a adus în discuție și pregătirea arbitrilor, alături de testele la care sunt supuși.
Ovidiu Hațegan este cotat ca fiind unul dintre mai buni arbitrii români, iar vestea că a suferit un infarct nu i-a lăsat indiferenți pe foștii colegi de breaslă.
Marius Avram, în stare de șoc
Marius Avram a vorbit la Pro X despre modul în care a reacționat când a aflat ce a pățit Ovidiu Hațegan. Fostul arbitru a declarat:
„A fost un șoc total, nu mi-a venit să cred când am citit ceea ce se întâmplă. Am rămas cu gura căscată. Am fost coleg cu Ovidiu atâția ani și empatizez cu el din toate punctele de vedere.
Noi, arbitrii, eram foarte supravegheați din punct de vedere medical, cel puțin de două ori pe an. Participând la turnee finale, Ovidiu Hațegan a fost monitorizat și verificat inclusiv acolo. Surprinderea mea a fost dublă. Dar sunt optimist că nu va fi ceva foarte grav.
Cunștințele lui medicale i-au salvat viața! Sunt multe experiențe prin care treci și ajungi să-ți cunoști foarte bine corpul. Acest lucru l-a ajutat foarte mult”, a spus Marius Avram.
Hațegan a condus 6 partide din grupele Ligii Campionilor în acest sezon. Are doar 42 de ani și este un nume greu în rândul arbitrilor români.