Marius Croitoru, răspuns ironic pentru Valeriu Iftimie: Dacă ar fi de educație, nu ar trebui să vorbească

Articol de Dan Istratie - Publicat sâmbătă, 06 august 2022, ora 20:42,
Marius Croitoru
Marius Croitoru

”Lucrurile se schimbă. Vorbele alea au fost ca de la suspendat la suspendat. Domnul Iftime știe ce educație am eu. Dacă ar fi de educație, nu ar trebui să vorbească pentru că el are șase luni de suspendare, eu am avut două săptămâni.

Cred că e mai bine să vorbească despre echipa lui, despre jucătorii lui, despre antrenorii lui, nu despre antrenorii sau jucătorii de la alte echipe. Eu am un respect deosebit pentru Iftime. Toată familia mea ține foarte mult la el.

E păcat să spună astfel de lucruri. Dacă suspendarea ține de educație, ar trebui să ne uităm puțin în oglindă”, a declarat Marius Croitoru la conferința de presă.

Valeriu Iftime, despre Marius Croitoru: ”E de râsul lumii! Joacă un teatru ieftin”
”Sunt momente în viața de zi cu zi când e foarte civilizat Marius Croitoru, dar își pierde rezistența asta în timpul meciurilor. Am avut și aici la Botoșani câteva situații, se certa cu presa. Încercam să-l calmez, dar nu auzea! L-am văzut apoi la meciuri urlând pe margine, pe tușă, eu cred că n-ai niciun fel de beneficiu, de câștig, dacă urli.

Dacă ești suspendat, e o chestie de educație, e de râsul lumii să stai cu două telefoane cum a stat el, parcă ești de la NASA, comunici cu vapoarele, cu rachetele cosmice care se izbesc una în alta. Ce poate să-i transmită chelbosului ăluia de pe margine la telefon? Facem atâta circ degeaba, Marius Croitoru e un tip super fain. El doar bravează foarte tare, joacă un teatru ieftin”, a declarat Valeriu Iftime, la Radio Sport Total FM.

valeriu eftimemarius croitoru