Marius Măldărășanu are un regret după remiza cu FCSB: „Parcă meritam mai mult”

FC Hermannstadt și FCSB au încheiat la egalitate, 2-2, după ce Joyskim Dawa a provocat un penalty și a fost eliminat.
„Parcă meritam mai mult”, a spus Marius Măldărășanu după FC Hermannstadt – FCSB 2-2
Gazdele au marcat prin Balaure (13) și Paraschiv (61), iar Compagno a realizat dubla pentru FCSB, în minutele 31 și 48, primul gold fiind din penalty.
La finalul partidei, antrenorul gazdelor, Marius Măldărășanu, a recunoscut că rezultatul este echitabil, dar nu a ascuns că și-ar fi dorit victoria.
„S-au făcut greșeli. Să ai atâtea ocazii într-o repriză și contra unei echipe de pe primul loc, nu poate decât să te bucure. Pe început reprizei a doua am primit un gol pe o greșeală la jumătatea terenului.
Mă bucur că am revenit din punct de vedere mental, pentru că putea să existe o cădere. Chiar dacă ei au rămas în 10 oameni și am avut superioritate, oricând, la ce calitate au, pot crea ceva.
Pot spune că este un punct care se adună în coasament. Datorită primei reprize, parcă meritam mai mult, dar este un rezultat echitabil la ce adversar am întâlnit”, a spus el după meci.