Marius Măldărășanu, în extaz după victoria lui Hermannstadt cu UTA Arad: ”Este o săptămână aproape perfectă!”

FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii.
Sibienii au deschis scorul, în minutul 33 al partidei, prin golul înscris de Neguţ. Sergiu Buş a înscris al doilea gol, din pasa lui Tiago Goncalves, în minutul 43.
În a doua repriză, Ianis Stoica a înscris în minutul 90+2 şi FC Hermannstadt – UTA Arad s-a încheiat 3-0.
Oţelul Galaţi ocupă locul 1 în clasament, cu 31 de puncte, urmată de FC Hermannstadt, cu 30 de puncte, şi Petrolul Ploieşti, cu 28 de puncte.
Marius Măldărășanu a oferit o primă reacție la finalul partidei și s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor săi.
”Mă bucur că ne-a ieşit. E o victorie meritată. Putea fi şi mai bun rezultatul, dacă eram mai atenţi, dar nu vreau să critic pe nimeni.
Sunt 3 puncte importante. E o săptămână aproape perfectă pentru Hermannstadt. Le-am dat două zile şi jumătate libere la băieţi, pentru că următorul meci e abia duminica viitoare.
Tiago are potenţial mare de creştere. Se apără foarte bine. L-am certat puţin că în treimea noastră a riscat cu câteva mingi. Este un fotbalist care a crescut foarte mult. A dat două pase de gol.
Pe Buş l-am tot aşteptat să marcheze, după cum am spus şi după meciul cu Rapid. Nu mai vreau să ezite în faţa porţii. A ieşit un gol frumos şi a fost un meci bun făcut de noi.
Şi Neguţ şi Ianis au jucat foarte bine, toţi jucătorii mi-au plăcut. Mi-aş fi dorit să rezolv mai din timp cu jucătorii care îşi termină contractele la finalul acestui sezon.
Eu sunt aici (n.r. la Hermannstadt). Încă sunt aici. Se vorbeşte mult de o plecare, dar încă sunt aici. Vom vedea. Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor.
Rămânerea mea nu depinde dacă echipa va ieşi din insolvenţă. E normal să îţi doreşti cupele europene. Că nu jucăm acolo, asta este viaţa! Dacă vei lua Cupa României, este totuşi un trofeu. Plus de asta, mai câştigi nişte bani”, a declarat Măldărăşanu, după meci.