Marius Măldărășanu recunoaște că victoria Rapidului este meritată: „Nu meritam ceva în seara asta”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 16 februarie 2024, ora 23:25,
Marius Măldărășanu
Marius Măldărășanu

Echipa Rapid a învins FC Hermanstadt, pe teren propriu, cu 2-0, în etapa a 26-a a Superligii.

Nu meritam ceva în seara asta”, a spus Marius Măldărășanu după Rapid – FC Hermannstadt 2-0

Golurile au fost marcate de Ermal Krasniqi (54) și Albion Rrahmani (66). După această victorie, a cincea din tot atâtea meciuri în 2024, Rapid ajunge la 48p și reduce la 6 diferența față de FCSB, care joacă luni, în deplasare, cu “U” Cluj-Napoca.

La finalul partidei din Giulești, antrenorul oaspeților, Marius Măldărășanu, a recunoscut că FC Hermannstadt nu merita să plece acasă cu vreun punct.

Sistemul a funcționat foarte bine în prima repriză, când pe faza de atac am stat jos. Rapid a fost echipa mai bună.

În a doua repriză au apărut golurile pe două contraatacuri. Apoi am schimbat sistemul în 4-2-3-1. Nu putem spune că meritam ceva în seara asta.

S-a văzut încrederea celor de la Rapid), noi nu am făcut asta. Sunt letali pe contraatac. Nu avem ce să facem, felicit Rapidul. Ne doare, ne-am fi dorit mai mult. Nu suntem pe o pantă bună, chiar dacă suntem în luptă pentru locul șase.

Nici Ruben Fonseca nu este ceea ce ar trebui să fie. Suferim un pic. Sunt situații în care nu schimb pentru că pierdem din talie. Indiferent cine intră, trebuie să facă totul, să vină cu un plus”, a spus el.

Măldărășanu a jucat la Rapid între 1998 și 2007, câștigând două titluri (1998/1999 și 2002/2003), trei Cupe ale României (2001/2002, 2005/2006 și 2006/2007) și patru Supecupe ale României (1999, 2002, 2003 și 2007).

marius măldărășanu